Rubaiate

DE EȘTI TU ÎMPĂRAT SAU UN PLEBEU
De ești tu împărat sau un plebeu
Sub Cer, oricine-ai fi, ești un pigmeu
Și o deșertăciune-i tot ce ai,
Dar nu și când e-tine Dumnezeu!
rubaiat de Pavel Lică din Sub steaua lui OMAR KHAYYAM
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


CÂND TU, CA SĂ-ȚI CONDUCĂ DESTINUL, AI ADUS
Când tu, ca să-ți conducă destinul, ai adus
Străinu-n fruntea țării, cu votul tău chiar pus,
Să nu te miri că țara ți-o vinde-acelui neam,
La care el, prin sânge, i-a fost și-i e supus!
rubaiat de Pavel Lică din Sub steaua lui OMAR KHAYYAM
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Uneori îmi aud morții cum îmi măsoară viața.
Ce timpuri! Acum acul e trecut prin ață.
Acum e atunci și de la atâta atunci
îți este greață
rubaiat de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Până și copacii tineri au albit
de bătrânețea ce a înflorit.
E somn în aer și parcă se trezește
cel ce-nflorește adormit...
rubaiat de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cu caravana mâine plecând din nou prin lume,
Nisipul și pustiul pe drum or sa mă-ndrume,
Dar azi ce-mi pasă mie, strângându-te, de-aud
Cum muezinul Morții mă cheamă lung pe nume.
rubaiat de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Miros de fân cosit curând în plete negre are,
Chiar trandafirii la Șiraz ca buzele-i nu sunt.
Poți călări un an întreg din Ispahan la mare
Și parcă tot în ochii ei luceafărul răsare.
rubaiat de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Legându-mi, doritoare, colan de brațe moi,
Mă-ntrebi: "E luna nouă alunecând prin foi?"
Iubito, nu e luna, ci chipul tău îmi crește
Pe ceruri, în oglinda răsfrântă peste noi.
rubaiat de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Din paltinul în frunză curg picături de lună,
Departe clopoțeii cămilelor răsună,
Miros de iasomie ne vine prins în vânt,
Iar eu visez povestea ce-n ochii tăi se-adună.
rubaiat de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rubaiyat
Hai, sus! Soarele-a risipit Aștrii
De pe Câmpia Nopții și-albaștri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare mii de piaștri!
În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâșmă glas, frățesc salut:
"Templul așteaptă oaspeți credincioși,
Intrați, nu vă sfiiți, slujba-a-început"!
Cocoșu-a cântat, umflându-și gușa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Ușa,
Deschideți ușa, știți cât de puțin
Timp avem de stat și-apoi... cenușa."
Învie Noul An dorințe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spațiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.
[...] Citește tot
rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Și când cu ea, o, Saki o să treci
Și praf stelar vei curge pe poteci,
Când o să-ajungi unde-mi este somnul
Varsă-un pahar pe locul meu de veci!
rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
